Spunem mereu că niciodată nu avem timp să facem mișcare, să mâncăm sănătos, să ne relaxăm, să facem lucrurile care ne plac.
Oare este vorba de timp sau de faptul că nu vrem? Că ne complacem în situația și rahatul în care suntem. Ne placem să ne victimizăm, ne place să ne plângem. Așa este, ne place drama. Ne place să trăim în dramă. Să ne plângem că nu avem bani, că suntem bolnavi, că suntem grași, că trăim într-o casă care nu ne place, că avem o căsnicie în care nu suntem fericiți, că avem un job stresant. Dar atât. Ne plângem. Spunem că nu avem de ales. Ba mereu avem de ales.
Și mie mi-a plăcut drama. Doamne ce mi-a mai plăcut! Dar am spus stop. Nu ajugeam niciunde. Am început să-mi depășesc limitele impuse de propria minte. Sunt liniștită, fericită și entuziasmată de rezultatele avute. De unde motivația? Am primit niște șuturi destul de dureroase de la viață.
Chiar e nevoie să vă treziți cu un șut în fund de la viață și să faceți o schimbare? Te ține cineva legat și nu poți face sport? Te obligă cineva să lucrezi la actualul job? Îți bagă cineva pe gât mâncarea nesănătoasă? Nu cred. Este doar alegerea ta.
Învață să vorbești despre cât de bine îți este. Nu despre cât de rău. Sunt foarte puține persoanele pe care le sun și îmi spun că fac EXTRAORDINAR, NEMAIPOMENIT! Rămân blocată pe moment, dar mă bucur de energia și de bucuria persoanei de la care aud vorbele în cauză.
Ah, și tare ne mai place să ne plângem de carantină. Vai, marea majoritate dintre noi, inclusiv eu, ne plângem că nu putem călători vedea locuri noi, plimba, ieși cu prietenii etc. Dar înainte de carantină o făceam? Sau cât de mult o făceam? Recunosc, foarte puțin. Aveam prea puțin timp. Munceam ca nebunii. Acum că avem timp, stând acasă, ne dăm seama de valoarea și importanța a ce făceam în mod obișnuit, zi de zi. Ne dăm seama că nu doar munca contează. Contează să ne trăim viața. Altfel, ea trece pe lângă noi cu viteza luminii și nici nu ne dăm seama când am îmbătrânit.
Revenind la veșnicele noastre nemulțumiri. Începe să spui cât de bine te simți, că ești fericit că familia ta e bine, că ai părinții în viață, că ai copii extraordinari etc. Începe prin a fi recunoscător că ești sănătos, că ai unde să stai, că ai un job și bani să te întreții, că ai prieteni, că ai pe cine suna când ți-e dor. Iar dacă nu le ai, începe să faci schimbări. Nu nu, nu schimba pe cei din jurul tău. Începe să te schimbi pe tine. Începe cu ce poți schimba. Să vezi ce mișto este. Ce dulce e gustul evoluției și al victoriei, gustul aprecierilor primite de la cei care văd cum evoluezi. Depășește-ți limitele! Nu mai trăi ca o frunză în vânt.
Hai, ai curaj să începi să nu te mai plângi?
